031 824 44 44
+40 755 11 77 25

Las Vegas NV, Statele Unite ale Americii

Las Vegas NV Statele Unite ale Americii

Las Vegas este cel mai mare oraș din statul american Nevada. Supranumit „Capitala Mondială a Divertismentului” sau „Orașul Păcatelor”, este situat în deșertul Mojave și este înconjurat de munți arizi. Las Vegas este faimos în întreaga lume pentru hotelurile-casino și divertismentul asociat acestora. Orașul găzduiește numeroase complexe hoteliere gigantice, decorate cu atenție luxuriantă la detalii, creând un mediu ca desprins dintr-o lume de poveste. Fiecare hotel are un stil unic, atracții speciale și propriul cazinou.

Majoritatea hotelurilor-cazino se află în centrul orașului, de-a lungul bulevardului Las Vegas Strip. „The Strip” este o lume aparte. Unde altundeva poți vizita Egiptul, New York-ul, Veneția, Disneylandul, Hollywoodul și multe altele, toate pe aceeași stradă? De fapt, toată agitația pentru care este celebru orașul Las Vegas se întâmplă pe această arteră unică.

Bellagio poate fi considerat centrul neoficial al Strip-ului, unul dintre motive fiind spectacolele gratuite cu fântâni muzicale care au loc la fiecare jumătate de oră, fiecare cu propria coregrafie și muzică. Bellagio este unul dintre cele mai elegante hoteluri, cu o grădină superbă de flori și, pentru cei pasionați de gastronomie, unul dintre cele mai apreciate bufete din oraș.

The Venetian este un alt punct unde merită să te oprești datorită încercării spectaculoase de a recrea Veneția în mijlocul deșertului. Piața principală venețiană este plină de gondole care plutesc pe canale, în timp ce cântăreți de operă își încântă publicul.

La capătul opus al Strip-ului, aproape de aeroport, se află interpretarea amuzantă a Egiptului prin cazinoul Luxor — chiar dacă în Luxor nu există piramide, în Las Vegas orice este posibil.

Aeroport recomandat
Mc Carran Intl (LAS)
Puncte de interes
Atracții în apropiere
  • Henderson NV a 20,68 km
  • Spring Valley NV a 7,65 km
  • Boulder City NV a 34,82 km
Contactează-ne